PE CEL CE VREA SOARTA,IL CONDUCE,PE CEL CE NU,IL TARASTE...!!! "movie" v

DESPRE MARIA TANASE ''MARIA CEA FARA DE MOARTE!'' Nimic mai relevant pentru personalitatea artistei care, cum spunea Tudor Arghezi, a creat folclorul romanesc din nou, decat doua fragmente din propriul testament, dictat pe patul de suferinta in 3 iunie 1963, cu putine zile inainte de moarte. De fapt, doua dorinte personale care sa definitiveze portretul cantaretei in eternitate: "As vrea din strafund ca mama sa nu afle de moartea mea, sa i se spuna ca sunt plecata undeva in strainatate pentru tratement si, din cand in cand, sa i se citeasca o asa-zisa carte postala de la mine. Nu va fi greu, ca ea nu vede. (...) Daca se va putea si nu va fi greu as vrea ca pe un drum secetos si dornic de apa sa se faca o fantana si, in loc de acele parastase pe care le interzic, din cand in cand sa fie ajutat cate un student si o studenta cu plata cantinei sau a posibilitatilor de masa si sa nu fie nimeni trist." De atunci, timbrul si modulatiiile vocii Mariei Tanase au ramas in case de tarani si saloane de intelectuali cosmopoliti. In posteritate, imaginea artistei s-a hiperbolizat, transformandu-se intr-un fel de emblema pentru modul autentic in care se poate face arta populara. Maria Tanase, personalitate asupra careia s-au aplecat mai multi biografi si muzicologi, a ramas in eterenitate ca stapana a pasiunilor omenesti, vesnicul subiect al cantecului popular. Transferul de personalitate de la cantec la canteret si vice versa i-a lasat culturii romane o expresie profund individualizata a muzicii care a definit comunitatea rurala.


Recados, Gifs e Imagens no Glimboo.com

Dupa 1963, anul mortii cantaretei, a aparut la Paris, cu mult mai tarziu decat fusese initial programat, un disc care continea variantele in franceza ale unor cantece populare romanesti, printre care "Cine iubeste si lasa" sau "Uhai, bade", imprimate pe un vinil EP. Discul a primit direct "Grand Prix du Monde", una dintre cele mai inalte distinctii acordate de Franta. Fara seaman "Exista un cantec al Mariei Tanase, personal, dincolo de cantecul popular propriu-zis", spunea etnomuzicologul Mihai Pop, fost director al Institutului de Folclor. Formarea acestei personalitati inconfundabile, care a refuzat 'citirea' liniara a partiturii si imitarea vocilor anonime, propunand in schimb o interpretare care sa nu semene cu nici o alta, s-a intins de la primele probe, date cu folcloristul Harry Brauner, pana la concertele de pomina din restaurantele bucurestene si la apartiile stralucitoare, in numele Romaniei, la Paris si New York. Consacrarea si celebritatea n-au venit devreme, dar nici nu s-au lasat asteptate. Pana sa castige admiratia unui George Enescu, de exemplu, Maria Tanase s-a lasat descoperita de un grup de tineri intelectuali, printre care ziaristul Sandu Eliad si, cum spuneam, etnomuzicologul Harry Brauner, care a avut rabdarea sa asculte o fata fasticita si emotiva: "Canta o melopee trista, nostalgica, foarte greu de executat datorita ornamentatiei bogate si pronuntatelor glissando-uri. Am rugat-o sa mi-l repete, o data, inca o data, pana cand, invingandu-si de tot sfiala, fetita din Livada de duzi s-a simtit ca la ea acasa, acolo, pe vremuri, printre ai ei." Deschidere si perfectionism Dupa debutul din 1934, la teatrul de revista al lui Constantin Tanase, anul 1938, cand a facut primele inregistrari pentru Societatea Romana de Radio, a fost hotarator pentru drumul Mariei Tanase pe scena. Doi ani mai tarziu, regimul legionar i-a ordonat Radioului sa distruga discurile cantaretei si matritele, pe motive ca distorsionau folclorul autentic, iar Mariei Tanase i s-a interzis sa cante, interdictie care a durat cateva luni. Artista a revenit pe scena, brusc, dupa un turneu in Turcia, cand presedintele turc ii oferise cetatenia de onoare, un post de cercetator la Institutul Etnografic din Istanbul si o vila intr-o insula, daca acepta sa cante muzica turceasca. N-a acceptat. De adaugat ca ostilitatea regimului legionar se ivise, de fapt, din cauza prieteniei Mariei Tanase cu intelectuali evrei, unul dintre ei chiar Harry Brauner, care povesteste in "Sa auzi iarba cum creste": "In 1939, sub dictatura fascista, cand numele meu nu avea voie sa fie pomenit in presa, Maria, intrebata intr-un interviu de Gaby Michailescu cine i-a calauzit primii pasi si cuvantul decisiv al cui a fost la inceputul carierei sale, cu un curaj neobisnuit, raspunde, "Esentiale au fost sfatul si truda unui bun prieten, Harry."" Au fost si anii in care Nicolae Iorga i-a dat numele sub care a retinut-o memoria colectiva: "pasarea maiastra", precum si anii in care a inceput sa se aproprie de cuplet, sa cante cu taraful si sa fie admirata de Ionel Perlea, Mihail Jora, Cezar Petrescu, Ion Minulescu, Liviu rebreanu. Repertoriul, de o reala diversitate, s-a imbogatit mereu, cu cantece aduse de culegatori sau culese de cantareata insasi. In el coabitau cantece populare din Maramures, Bucovina sau Fagaras, piese folclorice prelucrate, romante, muzica de petrecere, cuplete de revista si variatiuni pe teme folclorice. O voce temperamentala si intensa, apta de varii modulatii, tanguitoare si jucausa, le-a nemurit pe multe dintre ele: "Cine iubeste si lasa (din originalul "Taraisul sarpelui"), "Maria neichii, Marie", "Un tigan avea o casa", "M-am jurat de mii de ori", "Cand o fi la moartea mea", "Mi-am pus busuioc in par", "Bun ii vinul ghiurghiuliu". Maria Tanase era o perfectionista. Lucra mult la o piesa si in timpul inregistrarilor isi chinuia colegii, fie muzicieni sau sunetisti. La spectacole isi electriza publicul, iar pentru colegi si mai tineri aspiranti era "o divinitate a muzicii". In 1939, a reprezentat Romania la Expozitia Internationala de La New York, impreuna cu taraful lui Grigoras Dinicu, si a fost admirata de muzicieni ca George Enescu si Jascha Heifetz. Dupa 1940 a in ceput sa primeasca roluri in spectacole de teatru si opereta, a cantat impreuna cu Ion Dacian, a jucat impreuna cu Ion Manolescu, profesorul ei de arta dramatica, in "Cadavrul viu" al lui Tolstoi. A jucat in mai multe piese scrise de Nicolae Kiritescu si a fost distribuita chiar de Liviu Ciulei in "Opera de trei parale" de Brecht. A primit Premiul de Stata si titlul de "artista emerita". In cerdac si in salon Vocea ei se aude si azi la petreceri citadine si in cerdacele, acum kitsch, caselor taranesti. Chipul ei dramatic, si teatral, si cinematografic, e cunoscut din cateva fotografii. Altele, pe care le puteti vedea in materialul video ce insoteste acest portret, o arata in ipostaze diferite. Capricioasa si patetica, dar simpla si mai generoasa decat generosii, cum povestesc toti cei care i-au fost mai mult sau mai putin aproape, Maria Tanase, iubitoare de port popular, posesoare a unui cufar fermecat plin ochi cu costume taranesti, dar si de rochii de seara, a umplut curtile si inimile taranilor, precum si saloanele si inimile high-life-ului. A vorbit ambele limbi cu o versatilitate iesita din comun. In afara de rolul jucat de sarmul personal, de care era perfect constienta, puterea de a stapani aceste doua extreme i-a venit din cunoasterea aprofundata a muzicii populare si a muzicii culte deopotriva. Mai mare decat deschiderea ei fata de muzica ce nu apartinea universului traditional romanesc, deschidere manifestata, de exemplu, prin acceptarea experimentului (cum ar fi muzica populara cu acompaniament de jazz, ceea ce azi numim etnojazz), a fost dragostea pentru cantecul popular. I-a pus in valoarea autenticitatea, l-a scos dintr-un ancestral anonimat, dandu-i o amprenta care nu coincide cu nici o alta. Astfel si-a castigat vocea Mariei Tanase locul in patrimoniul cultural al tarii sale si a ramas neestompata, la fel de intensa, in memoria colectiva. Dana IONESCU

''Nu vorbesc de comoditate,
atunci când morţii stau pe spate.
Nu vorbesc de mândrie,
atunci când ne mânjim cu... PROSTIE!''